Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Polițiștii au organizat caravana „Când părinții beau, copiii suferă”
Poliția Satu Mare  - Marti, 29 Septembrie 2015

În cursul zilei de 28 septembrie a debutat campania naţională a Poliţiei Române - Săptămâna Prevenirii Criminalităţii, tema zilei fiind prevenirea victimizării minorilor.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, poliţiştii au organizat o caravană  rurală, intitulată  „Când părinții beau, copiii suferă”,  pentru a atrage atenţia în comunităţile rurale asupra abuzurilor la care sunt supuşi copiii ai căror părinţi sunt consumatori de alcool.

Poliţişti din cadrul structurilor de prevenire şi ordine publică s-au deplasat în comunele: Lazuri, Dorolţ, Vetiş, Moftin, Doba. Au fost organizate întâlniri cu parinţi, elevi şi profesori atât la ieşirea de la orele de curs,  precum şi în pauze, în toate unităţile de învăţământ din localităţile menţionate mai sus. În mesajul lor poliţiştii au recomandat reducerea consumului de alcool la zero pentru minori, femei însărcinate, bolnavi precum şi pentru toate categoriile de participanţi la traficul rutier.

Cu  această ocazie poliţiştii au distribuit materiale informativ-preventive legate de consecinţele consumului de alcool şi au interacţionat cu cetăţenii pe această temă. Au participat la această campanie peste 300 de elevi, 200 persoane adulte.

Activitatea a avut un impact pozitiv în rândul participanţilor care au dat dovadă de receptivitate şi interes.

1012 vizite
Distribuie pe


Un sătmărean și-a luat țeapă de 18.000 de euro după ce a cumpărat o rablă de mașină de la bătrân din Botoșani
Încă o ”caravană românească a morții” oprită de vameșii maghiari la Csengersima
Cei trei interlopi au fost arestați. Mascații au blocat strada! VIDEO
Amendă de peste 1.000 de euro pentru un român care a vrut să treacă o mașină pe platformă prin vama maghiară
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
A vrut să treacă de vama maghiară cu o dubă trasă de altă dubă. Nu a trecut
Un oșan, care fugea de pușcărie, s-a gândit că cel mai bun loc unde să se ascundă de Poliție e acasă. Nu s-a gândit bine
Încă un ”trenuleț” blocat de vameșii maghiari înainte de a intra în România
Fraierul anului: a vrut să intre în țară pe la Vama Petea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși avea mandat de arestare pe numele său
Între altar și escrocherii
A vrut să treacă o camionetă pe platformă prin vama maghiară. N-a reușit.
Polițiștii au găsit mașina Jmekerului cu Audi într-o șură
Permis de conducere fals cumpărat cu 500 euro
Platformă auto periculoasă oprită la Csengersima. Polițiștii maghiari nu au permis intrarea ei în România
Fraieri pe bandă rulantă la intrarea în țară. Condamnați la pușcărie pentru conducere fără permis, prinși la Vama Petea
Biuţa, „scăpat” de autorităţi
Radare fixe în cinci localităţi din judeţ
Şmecherii se plimbă cu maşinile pe gheaţa lacului Călineşti
Beat la volan, a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie
Jaf armat la RDS - UPDATE